sâmbătă, 22 mai 2010

Locuri misterioase


Lacasuri de cult, ruine sau orase antice, create de mana omului sau de fiinte superioare, aceste situri fascineaza prin multitudinea de teorii pe care le genereaza.

Nazca, aerodromul zeilor

"Liniile Nazca", asa cum au fost supranumite, reprezinta o serie de geoglife localizate in desertul cu acelasi nume, la suprafata unui platou arid care se intinde pe o distanta de 80 km, intre orasele Nazca si Palpa, din Peru.

Aici se gasesc sute de reprezentari de diverse complexitati, de la simple linii, la forme stilizate, de pasari, maimute, paianjeni, pesti, rechini, lame si soparle, totul la o scara de-a dreptul gigantica.

Despre misterioasele desene efectuate in plin desert si care nu pot fi vazute decit din aer nu se stie aproape nimic. Nu e deloc limpede cum au fost realizate si nici in ce scop. Au fost descoperite in 1939 si se cunoaste doar ca apartin culturii Nazca (700 i.H. - 900 d.H.), dar nu au putut fi datate.

Exista numeroase teorii privind aparitia desenelor culturii Nazca. Cea care are cea mai mare trecere in cercurile de istorici si geologi vorbeste despre un cult centrat pe zeitati acvatice care inlesneau activitatile agricole intr-o zona arida.

Exista multe alte opinii, dintre care cele mai spectaculoase sustin ca liniile Nazca ar crea un gigantic ceas astronomic sau un teren de aterizare pentru OZN-uri.

Sfinxul

Numele de Sfinx vine de la cuvantul grecesc "shingo" care inseamna "a strangula" si grecii l-au folosit pentru prima data numind o creatura fabuloasa care avea capul unei fete, corpul unui leu si aripi de pasare care isi strangula victimile.

Ultimile teorii spun ca Sfinxul a fost construit in timpul celei de a IV-a Dinastii de catre Khaf-Ra (Chefren, Kefren), in anul 2500 i.H., dupa constructia piramidei acestuia.

Dovezi arheologice si geologice arata ca eroziunea Sfinxului se datoreaza in principal apei si mai putin nisipului si ca ar fi fost construit cu 7.000 - 10.000 de ani in urma fiind doar restaurat de Khaf-Ra. Aceste teorii sustin ca Sfinxul era deja construit in timpul ultimei ere glaciare din perioada 13.000 - 8.000 BC.

Legendele egiptene spun ca sub piramida sunt labirinte subterane unde poti rataci luni in sir si ca in centrul carora se afla surse ascunse de cunoastere.

Testele radar au detectat anomalii in structura solului de sub Sfinx indicand prezenta unor cavitati in sol. Toate anomaliile pareau legate printr-o cavitate mai ingusta dar inca nu s-au facut sapaturi sub Sfinx si nici sub piramida.

Stonehenge

Stonehenge este probabil cel mai important monument preistoric din Anglia. Nu se stie cu exactitate cand a fost construit si de catre cine. Ruinele megalitice cunoscute sub denumirea de Stonehenge se afla in campia Salisbury la 3 km vest de orasul Amesbury, Wiltshire, in sudul Angliei.

Nu este o singura constructie, ci a fost facut in mai multe etape. O teorie destul de cunoscuta a avansat ipoteza ca ar fi construit de druizi, o populatie existenta in Anglia inainte de cucerirea romana.

Tehnicile arheologice moderne au demonstrat insa ca Stonehenge a fost construit cu cel putin 1.000 de ani inainte de druizi, in 2.950 i.H., ajungand la forma pe care o cunoastem azi in anul 1.600 i.H.

Ceea ce este ciudat despre Stonehenge, este faptul ca este departe de a fi unic in Anglia, dar este cel mai bine pastrat si elaborat astfel de monument. Sunt cunoscute peste 100 de cercuri din pietre pe teritoriul Insulelor Britanice si in nordul Frantei.

Unele dintre ele erau mici, de numai 3 metri in diametru. Cel mai mare este cel de la Avebury care se intinde pe o suprafata de aproximativ 4.000 de metri patrati.

Astazi au mai ramas in picioare doar aproximativ jumatate dintre pietrele originale si imaginea locului e foarte diferita de cea de la inceputuri.

De-a lungul anilor, in jurul acestui monument s-au nascut numeroase legende, iar oamenii de stiinta din diverse secole i-au atribuit intrebuintari dintre cele mai bizare: altar de sacrificiu, constructie extraterestra, simbol mistic, simbol al trecerii timpului, un simplu monument decorativ ...

Biserica Maicii Domnului din Fatima

Basilica Maicii Domnului din Fatima este unul dintre cele mai importante locuri de rugaciune pentru romano-catolicii din Portugalia, dar nu numai.

Fatima este un oras in Portugalia, faimos pentru o serie de viziuni religioase ce au avut loc aici, in anul 1917.

Totul a inceput in data de 13 mai 1917, cand fratii Jacinta (7 ani) si Francisco Marto (11 ani), insotiti de fetita Lucia dos Santos (10 ani) se aflau cu oile la pascut in apropiere de Fatima, in locul denumit local "Cova da Iria - Grota Sfintei Irina".

In timp ce pasteau oile, la un moment dat, ei ar fi vazut un fulger, dupa care ar fi aparut o lumina puternica. Apropiindu-se, copiii ar fi observat in mijlocul luminii conturul unei femei - "Doamna din Lumina". Ea i-ar fi indemnat pe copii sa se roage si sa revina in acelasi loc in ziua de 13 a fiecarei luni.

Urmatoarea luna, deci pe 13 iunie 1917, cei trei copii au revenit, impreuna cu alte 50 de persoane. Dupa o oarecare asteptare, copiii au fost vazuti ingenunchind langa un maslin si vorbind cu cineva nevazut. La urma, cu totii ar fi auzit o bubuitura, urmata de ridicarea unui nor deasupra maslinului, care a disparut curand in inaltul cerului.

Francisco si Jacinta Marto au murit in timpul Epidemiei de Gripa Spaniola din anul 1919.

Acestia vor fi exhumati in anul 1935, iar mai apoi in anul 1951, cand s-a facut constatarea ca trupul Jacintei nu putrezise. Trupul lui Francisco era insa descompus.

Francisco si Jacinta au fost declarati "venerabili" de catre papa Ioan Paul al II-lea intr-o slujba publica tinuta in Fatima la data de 13 mai 1989. Papa Ioan Paul s-a intors in Fatima la data de 13 mai 2000 pentru a-i declara pe acestia "binecuvantati".

Cine viziteaza Basilica din Fatima in perioada mai-octombrie trebuie sa fie pregatit pentru multimea de pelerini pe care ii va gasi in zona. Oamenii vin non-stop, ziua si noaptea, si umplu piata larga din fata bisericii celei mari.

Machu Pichu, sanctuarul incasilor

Sanctuarul istoric al incasilor a fost declarat una dintre noile sapte minuni ale lumii Pozitia exacta a cetatii Machu Picchu, construita in jurul anului 1450, la 2.430 de metri altitudine, a fost unul dintre cele mai bine pazite secrete militare ale civilizatiei incase.

Orasul nu a fost locuit decat 100 de ani, fiind abandonat dupa ce imperiul a fost cucerit de conchistadorii spanioli. Desi se afla la numai 70 de kilometri de capitala incasa, Cuzco, din cauza vegetatiei abundente si a amplasarii pe un platou stancos ce nu poate fi observat
decat din avion, citadela a fost de negasit pentru europeni timp de peste 350 de ani.

Desi mic, orasul incas avea totusi 140 de imobile, construite precum vilele de azi, si sistem propriu de canalizare. Fiecare casa era alimentata cu apa de izvor, despre care vechii locuitori din Machu Picchu credeau ca este "vie". Migala cu care incasii au taiat stanca din care au construit orasul ii uimeste pe arhitectii de astazi.

Insula Pastelui

Insula Pastelui este situata la peste 3.000 km sud-vest de Insulele Galapagos si la 4.200 km departare vest de Chile.

S-a format in urma unei eruptii vulcanice si are forma triungiulara, cu laturi de aproximativ 20 de km fiecare. Primii exploratori veniti pe insula au descoperit aici trestii, cartof dulce si yuca, toate originare din America de Sud.

Legendele bastinasilor vorbesc despre o populatie care a sosit aici din est, urechi-lungi, si o alta venita din vest, urechi-scurte. Se presupune ca primii exploratori erau din America Latina pre-incasa intrucat aici se practica alungirea lobului urechii.

Primii exploratori europeni au ajuns pe insula in anul 1722 in Duminica Pastelui, de unde si denumirea insulei.

Cel mai interesant aspect al insulei raman insa uriasele statui din piatra. In numar de aproximativ 1.000, au fost numite de insulari moai si ating o inaltime de 4-10 metri, cu o greutate de 20 pana la 90 de tone.

Capetele statuilor sunt exagerat de mari in comparatie cu restul trupului si au urechi alungite si barbi ascutite. Unele statui poarta pe cap caciuli din piatra rosiatica.

La fel de enigmatic ramane si felul in care insularii au reusit sa deplaseze statuile din carierele de piatra. Traditia locala spune ca statuile s-au deplasat singure, dar in urma unor investigatii s-a descoperit ca centrul de greutate al lor este deplasat inspre centru, asa ca o formatie de 10-15 oameni putea foarte usor sa le tracteze cu ajutorul unor franghii.

Statuile nu au picioare si pe deasupra, fapt extrem de intrigant, in limba insularilor exista un verb ce semnifica deplasarea fara ajutorul picioarelor

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu